„Toate familiile fericite seamana una cu alta, fiecare familie nefericita e nefericita in felul ei.” Lev Tolstoi

Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au inteles, uneori pe calea cea grea, ca au nevoie de altii pentru a supravietui, creste, prospera. Si asa au aparut grupurile: familie, prieteni, munca, societatea, fiecare cu treaba si utilitatea lui.

Astfel, oamenii creeaza aliante mereu, se asociaza cu cineva mai puternic, mai frumos, mai inteligent, mai bogat pentru a obtine ceva de la el sau de la un tert. Daca ar fi sa analizam, vom descoperi ca fiecare relatie este de fapt creata pentru a satisface o nevoie si mentinuta de un interes comun, o intalnire a cererii cu oferta, eu am A si B si iti voi oferi asta daca tu imi oferi C si D (nu vorbim aici de relatiile dintre doi luminati), ca si cum persoanele fac schimb de cartonase dubluri pentru a-si intregi colectia.

Continuă lectura „Aliante toxice” →

Viata e scurta, incepe cu desertul.

Moartea nu asteapta pana cand ne hotaram noi sa facem pace cu ceilalti sau cu noi, pana cand ne facem curaj sa incercam ceva, pana cand ne cerem iertare sau cerem altora, pana cand mergem acolo si acolo, sau gasim momentul potrivit.

Moartea nu da un preaviz de 20 de zile ca sa stim ce urmeaza si cum se va intampla asta, nu stim exact ce, cum, cand si unde vom fi, nu stim cand e ultima data cand imbratisem sau vedem pe cineva, ultima oara cand suntem cu adevarat liberi si fericiti, ultima oara cand mancam mancarea noastra preferata.

Continuă lectura „Moartea nu asteapta sa” →

Cel care stă la umbră astăzi, o face pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă. Warren Buffett

“-Mamaie, ce faci cu lămâia aia?

-O dau pe răzătoare şi coaja o pun cu zahăr ca să îţi fac ceva dulce.”

Deja îmi imaginam gogoşile arămii cu miros de lămâie şi cu mult zahăr duminica următoare. Pe vremea aia nu era o problemă, căci oricum nu prea gaseam alte dulciuri in comerţ şi pe TVR1 nu erau emisiuni de parenting şi nutriţie, sau cel puţin mamaie nu se uita la ele. Făcea cu drag orez cu lapte, gogoşi, colarez sau cornuleţe pentru zgatiile de nepoţi. Şi noi aşteptam cuminţi sau nu prea, fascinati de cand crestea aluatul in capistere si pana erau gata.

Continuă lectura „Bunicii preppers” →

O picătură de apă ce cade neîncetat sapă şi in piatră. W. Bion

„În lumea de azi, multe persoane trăiesc în mod cronic un sentiment de deprimare şi anxietate uşor, de indispoziţie. Ele se prezintă la psihoterapeut- atunci când căuta cu adevărat un tratament- cu sentimental confuz ca nu ar trebui să aibă nevoie de ajutor, de vreme ce nu există nimic deosebit traumatic legat de experienţele lor din perioada creşterii sau a copilăriei. Îşi exprimă ruşinea de a nu fi capabile să găsească o sursă dramatică, distinctă, care ar putea să dea socoteală pentru nefericirile lor comune, dar profunde şi depline. De fapt, astfel de oameni pot să mărturisească faptul că s-au simţit mai mult sau mai puţin iubiţi în cercul familiei lor de origine; ei îşi pot recunoaşte norocul de a avea siguranţa materială şi succes personal; ei pot insista asupra faptului că nu e nimic cu adevărat în neregulă cu vieţile lor. Acest lucru îi face să le fie şi mai ruşine şi să fie şi mai critici cu ei înşişi în ceea ace priveşte starea lor internă nefericită.

Continuă lectura „Micro-Trauma” →

Ce am învăţat până la 23 de ani

1. Începe. Dacă aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu aşteaptă. Emoţia şi entuziasmul unui nou început sunt amețitoare, te motivează, dopamina şi serotonina din creieraş incep să zburde, apoi lucrurile se aşează pe făgaşul lor de la sine pentru că tot ce faci acum faci în funcţie de noul lucru. Chiar dacă pare că nu e momentul potrivit, începe așa cum știi și poți atunci și te adaptezi din mers.

Continuă lectura „23 până la 23” →