Viata e scurta, incepe cu desertul.
Moartea nu asteapta pana cand ne hotaram noi sa facem pace cu ceilalti sau cu noi, pana cand ne facem curaj sa incercam ceva, pana cand ne cerem iertare sau cerem altora, pana cand mergem acolo si acolo, sau gasim momentul potrivit.
Moartea nu da un preaviz de 20 de zile ca sa stim ce urmeaza si cum se va intampla asta, nu stim exact ce, cum, cand si unde vom fi, nu stim cand e ultima data cand imbratisem sau vedem pe cineva, ultima oara cand suntem cu adevarat liberi si fericiti, ultima oara cand mancam mancarea noastra preferata.
La fel si boala. Nu vine sa te intrebe daca ai facut tot ce ti-ai dorit pentru ca incepand cu saptamana viitoare vei fi slabit fizic sau psihic. Daca ai mancat ce it place, daca ai facut sex cu cine ai vrut, daca ai langa tine oameni carora le pasa de tine, daca ai facut ceva pentru cineva, daca ai trait demn si in acord cu valorile si principiile tale.
Uneori, atunci si daca suntem conectati la noi si la ce este in jurul nostru, percepem anumite semne, o vorba de la cineva, o idee citita, un vis, sau chiar experienta altcuiva si incepem sa ne punem intrebari: “Ce s-ar intampla daca as muri acum? Cine sunt? Ce vreau sa fac in continuare? Cum as putea sa fac? Ce e important pentru mine?” Atunci cand nu suntem conectati, sau frica ne blocheaza, preferam sa ne gandim ca noua si celor dragi nu ni se poate intampla asta, sau poate vom beneficia in ultima instanta de tratament preferential. Gandirea magica si iluzia ca suntem omnipotenti si invincibili ne mentin pe pozitii si poate chiar ne motiveaza, asta pana la prima palma care poate fi mai usoara sau mai grea si care ne scutura putin, ne face update cu noile informatii ca sa incepem sa ne gandim si la asta.
E drept? E bine? De ce eu?
Suntem chiriasi temporari, atat in corpul nostru, cat si in lume si cu cat intelegem mai repede asta, cu atat mai bine. Ne nastem, traim, murim. Cu accent pe traim. Ciclul este simplu si cu cat ne agatam sa evitam moartea, cu atat ne refuzam si viata, caci cel care e focusat pe a fenta moartea, pe evitare, pe teama ca ceva, candva, undeva e posibil sa se intample, ramane blocat in frica si ajunge pana la urma sa blocheze si energia, fiindca este ca o poarta, atunci cand o inchizi si te anesteziezi emotional, stavilesti toate emotiile care depasesc pragul de caldut care crezi ca e zona safe. Da, dar cu ce pret?
Cu cat traim mai mult, cu atat experimentam si ne cunoastem mai bine pe noi insine, caci fiecare experienta si fiecare om sunt oglinzi daca vrei sa privesti si sa explorezi, fiecare interactiune, relatie ne arata si ne dezvaluie putin din esenta noastra, fiecare alegere spune ceva despre noi si despre valorile noastre, caci suntem sau nu suntem ceva prin prisma actiunilor noastre. Si aici merita sa ne punem intrebarea: De ce am facut x si nu y? Ce spune asta despre mine? Ma defineste asta? Daca stim ca la modul cel mai serios avem doar “aici si acum”, care poate fi zile sau ani dar nu stim niciodata, merita, chiar merita, sa facem lucruri care nu ne aduc liniste, bucurie, sens? Merita sa investim timp, bani, energie in actiuni si relatii nesatisfacatoare doar de dragul de a demonstra ceva? Cui sa demonstram si de ce?
E drept? Drept, comparativ cu ce? Viata este un dar pe care intr-adevar nu l-am cerut, l-am capatat de la Dumnezeu, Univers, parinti, maimuta, fiecare in ce crede. Este un fapt, o realitate. Traiesc, respir, am energia vietii in mine. Ce pot sa fac in conditiile astea? Ce vreau sa fac? Fiecare om isi are propriul sistem interior de ce e bine si ce rau, ce e drept si ce nu. Dar alternative care e? Sa invinovatim pe cei care ne-au dat tortul ca nu ne-au dat si cireasa?
E bine? Bine sau rau, in functie de perspectiva din care privesti. Daca ai acolo un ghimpe in talpa, te va durea de fiecare data cand calci si chiar va intra si mai adanc provocand rani, vei crede ca te doare actul de a merge, cand de fapt, ghimpele este problema. Moartea in esenta nu e nici buna, nici rea. Doar este. Este sfarsitul unui capitol sau a vietii, a lumii asa cum o stiam pana atunci. Daca si-a trait valorile, ce este important pentru sine, omul este impacat si pleaca linistit. Daca au mai ramas lucruri neterminate, atunci…ei bine, atunci e diferit.
De ce eu? De ce eu ne intrebam atunci cand suntem deznadajduiti sau furiosi, cand ni se pare ca nu e corect ca din toata lumea asta mare, nenorocirea s-a intamplat tocmai noua. Este o pozitie de neajutorare, intrucat se axeaza pe intrebari si raspunsuri ipotetice si nu indeamna la actiune, este un pas normal in proces, dar blocarea in el ne afunda si mai mult in tristete sau frustrare.
Doliul reprezinta expresia durerii emotionale, a pierderii unei persoane dragi, a unei perioade, a unui proiect important. Elisabeth Kubler Ross si alti specialisti identifica cinci etape ale durerii:
1. Negarea. Este stadiul ce urmeaza după aflarea vestii, cand persoana refuza, de cele mai multe ori, inconstient, sa accepte informatiile transmise: “Nu e adevarat! Nu pot sa cred!”
2. Furia. Se poate manifesta în diverse feluri, în functie de propria credinta si de propriile explicatii privind acest eveniment, oamenii se cearta cu sine sau cu Dumnezeu ori incearca sa gaseasca vinovati.
3. Negocierea. In aceasta etapa, persoanele incep sa se gandeasca la metode de a negocia, ceva cu cineva, incearca sa fie in control, poate chiar fac promisiuni de genul: “daca o sa…x , atunci voi face…y”, o sa ma schimb, o sa donez, o sa ajut, o sa etc….
4. Depresia este faza în care constientizam iminenta intamplarii si realitatea. Bariera de protectie se sparge si traim sentimentele de tristete, regret, nesiguranta, pierdere. Este inceputul acceptarii.
5. Acceptarea este ultima etapa si presupune ca travaliul s-a incheiat intr-un mod cu sens pentru persoana. Are acum resurse pentru a-si continua viata asa cum isi doreste si o raportare sanatoasa la amintirea pierderii. A integrat ce avea de integrat.
Din pacate, in multe zone, cultura doliului reprezinta sa ramai izolat si sa plangi continuu, sfasiat de durere, de parca iubirea fata de pierdere se masoara in cat suferi. De fapt, cand faci asta, in mare parte ingropi amintirile frumoase si insemnatatea persoanei, energia si impactul ei in relatie. Fiecare etapa are rolul ei si sunt amestecate si de durata si intensitate diferite, si cu cat mai mult timp (zile, saptamani, ani), cu atat de afunzi, mai ales daca nu ai suport. De asemenea, fiecare persoana are trairile ei si ii poate fi mai greu sau mai usor sa treaca prin fiecare etapa, iar faptul ca cei din jur incearca sa ii minimalizeze trairile poate fi dureros. “Lasa ca era batran. Lasa ca nu ai nevoie de asta. Lasa ca vei gasi pe altcineva mai bun. Lasa ca a fost o persoana rea. De ce continui sa suferi, au trecut 2 luni”, nu inseamna suport. Iar daca simti ca nu stii ce sa zici in astfel de ocazii, atunci nu zice nimic. Doar fii acolo pentru celalalt si lasa-l sa isi traiasca durerea.
Mai sunt multe de spus despre context si circumstante, despre mecanisme de aparare si coping, despre ce atinge in noi pierderea celuilalt, poate chiar o furie ca nu am reusit sa facem ceva sa impiedicam, sau frustrarea ca nu am apucat sa spunem tot ce am avut de zis, neacceptarea e cu atat mai mare cu cat credeam ca vom avea mai mult timp sa petrecem impreuna.
Se spune ca daca am trait asa incat sa fim iubiti si amintiti macar de o persoana, viata noastra a fost frumoasa. Pentru ca am ramas cumva in inima cuiva, iar eu asa vreau sa imi amintesc de multi care au fost si nu mai sunt, ca oameni reali, vii, vibranti, zgomotosi sau tacuti, glumeti. Privin in urma, asa este, moartea nu ne anunta cu subiect si predicat, dar ultima data cand am vazut pe cineva, parca imbratisarea a fost mai stransa, parca m-a tinut mai mult de vorba, parca privirea a fost mai stralucitoare si mai plina de dragoste. Ni se usuca radacinile, dar nu inainte sa ne fi hranit cu seva care sa ne inalte si sa ne pregateasca pentru seceta si furtuni, soare si vant. Ce le datoram oamenilor acestia si in primul rand noua? Sa traim.
PS1: 2 carti foarte frumoase si pe care le recomand cu drag:
- Bunica mi-a zis sa iti spun ca-i pare rau, Fredrick Backman
- Un barbat pe nume Ove
PS2: 2 filme interesante:
- The Bucket List, 2007
- My life without me, 2003
Cu drag,
Marina